2024 Autor: Harry Day | [email protected]. Modificat ultima dată: 2023-12-17 15:52
A pune întrebări este atât de greu. Este atât de inutil să le răspunzi
Este atât de greu să te lupți cu cineva care nu are brațe sau picioare, al cărui aspect nu îl poți distinge între un milion de alții, cu cineva pe care nu-l poți vedea, ci doar simți. Există atât de multă frică și anxietate, atât de puțin curaj și speranță. Este atât de îndrăzneț să pornești într-o conversație cu acest dușman, atât de încet sunt negocierile despre pace, despre speranța unui rezultat pozitiv al duelului. Diplomația este neputincioasă, bisturiul chirurgului tăie cu mâna la rana încă nevindecată. Durerea și sentimentul de singurătate scurg dintr-o rană invizibilă, dorul a pătruns în bandaj și un halou de depresie mă înconjoară cu un parfum subtil de impotență. Îmi este atât de greu să înțeleg că, indiferent de eforturile mele, nu voi putea niciodată să înțeleg cum și unde va avea loc bătălia mea finală și dacă va avea loc deloc.
Depresie și anxietate, obsesii și constrângeri, frică și ură în capul meu. Dor și rușine, vinovăție și singurătate. Cum îi pot depăși cu puterea mea de voință, cum îi pot face să părăsească țărmurile sufletului meu și să meargă acolo, dincolo de orizontul percepției mele, astfel încât să nu mai simt niciodată asta când ajung la obeliscul speranțelor căzute pe malul marea inconsolabilă a viselor, am ridicat în picioare ochii în sus și aș fi văzut doar vârful de beton al monumentului acoperit cu pescăruși. Cine știe răspunsul la această întrebare? Cine poartă în sine aceste adevăruri stricte din viața noastră și încearcă la nesfârșit să le vândă un ban în lumina unei lămpi de neon. Gene a zburat în Egipt cu mult timp în urmă.
De fiecare dată când văd un client în fața mea, îngheț mereu în așteptarea a ceva atât de nou și palpitant de imens, ceva care va lumina o pădure întunecată cu multe cărări și, ca un fascicul de far, va lumina calea către cea mersul pe jos. De fiecare dată când sper că se întâmplă ceva, pot prinde o licărire de speranță în mâinile mele și o pot întoarce cu o sclipire strălucitoare care te va încălzi puțin mai bine decât o ceașcă de ceai de hârtie.
Poate că suntem întotdeauna înșelați. Întotdeauna și în toate, iar esența este doar să ne asigurăm în practică că iluzia noastră individuală ne poate ajuta să înțelegem sensul a ceea ce se întâmplă. Diete și religii, stiluri de viață și atitudini, modele și strategii, pornire și oprire, anxietate și indiferență, narcisism și conștiință, vinovăție și rușine, alb-negru, beat și sobru. Cine poate înțelege ceva despre asta? Ce fel de iluzie este la modă astăzi? Ce ne va face fericiți și de ce nu suntem fericiți astăzi, aici și acum, așa cum suntem? Poate că nenorocirea noastră este cea mai puternică și simplă autoamăgire a noastră?
Persoana care stă vizavi de mine spune că nu știe să repare ce este acolo? Și asta e uimitor pentru că nici eu nu știu asta. Devin ca vechiul filozof grec și mă las deoparte „cu cât știu mai mult, cu atât știu mai puțin”. Este posibil un far în mijlocul unei păduri întunecate? De unde a venit porumbelul păcii în mijlocul oceanului dezlănțuit al pasiunii și al poftei nesatisfăcute? Cine a ucis cu adevărat pe cine, bunica lupului sau bunica lupului? A pune întrebări este atât de greu. Este atât de inutil să le răspunzi. Momentul de înțelegere este atât de scurt. Blițul stinge lumina întunericului și se repede spre altul, iar el…. Stă tăcut într-un fotoliu și mângâie bateria cu mâna. Bucăți de semnificație își mușcă fața de diamant, lăsând în urmă un model frumos de sclipiri de sens și timp pierdute.
În cele din urmă, ne vom despărți și vom regreta cele nespuse și anulate, o altă oportunitate ratată și un alt moment din viața noastră trăit împreună. Cât de scund era, cât de naiv era serios, cât de armonios de absurd eram în el.
Uraganul va dărâma vechiul și va construi noul. De unde a obținut acest nou și de unde s-au dus toți vechii? Uraganul tace, doar stinge lumina, întoarce semnul și închide ușa.
Verifică.
Recomandat:
De Ce Este Atât De Greu Să îți Accepți Imperfecțiunea?
În ciuda faptului că oamenii ideali nu există în natură, societatea în orice mod posibil ne impune dorința de ideal, nu numai ca normă obligatorie pentru toată lumea, ci și ca singură formă de existență în această lume. Fetele cu aspect perfect urmăresc de pe coperțile revistelor.
De Ce Este Atât De Greu Să Fii Fericit?
De ce este atât de greu să fii fericit? Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să analizăm trecutul profund. Mintea umană se dezvoltă de-a lungul a sute de mii de ani, de la apariția speciei Homo Sapiens. Dar mintea noastră nu a evoluat astfel încât să putem glumi înțelept, să ne declarăm dragostea sau să învățăm să mințim.
DE CE ESTE Atât De Greu Să Uiți EX
A fost odinioară ființe ideale, perfecte. Perfecțiunea lor era că erau absolut holistici sau, așa cum ar spune psihologii acum, adulți sau indivizi maturi. Odată ce androginii au devenit mândri de independența, forța și frumusețea lor și au încercat să-i atace pe zei.
De Ce Este Atât De Greu Să Schimbăm Convingerile Care Ne Fac Rău?
Dacă totul este atât de simplu, dacă trebuie doar să schimbați o convingere greșită, atunci de ce să vă deranjați deloc să construiți o grădină? Durează doar trei minute să nu mai gândești: „Sunt cea mai rea și mai disprețuitoare persoană din lume”.
O Relație Ideală în Dragoste. Atât De Greu De Găsit și Atât De înfricoșător De Pierdut
Cu toții visăm la o relație perfectă în dragoste. Îi căutăm, ne străduim după ei, ca molii la lumină. Adesea înțelegem sau știm deja din experiența anterioară că vom fi arși, răniți, distruși, dar nimic nu ne poate opri. Iubirea este cea mai înaltă manifestare a sufletului uman.
