Despre Oboseala Cronică

2024 Autor: Harry Day | [email protected]. Modificat ultima dată: 2023-12-17 15:52

Dar oboseala cronică, care este un simptom obișnuit astăzi? Manifestările sale pot fi după cum urmează: oboseală rapidă, somnolență, senzație de oboseală dimineața etc. Este adesea observată după un efort fizic scurt și diverse activități și situații care necesită concentrare.

Există multe motive pentru oboseala cronică. Acestea pot fi atât motive fiziologice, cât și psihologice. În acest articol, vom analiza cauzele psihanalitice ale oboselii.

Pe de o parte, se poate vorbi de oboseală, datorită dificultății de a face o pauză la timp pentru odihnă. Mulți oameni uită de acest proces, fără a lua pauze de la muncă sau orice altă activitate care necesită cheltuieli mentale și fizice active. Ritmul vieții se accelerează atât de mult încât o persoană nu se poate opri. Dar aici apare o altă întrebare: dacă nu te poți opri, nu din cauza unui singur obicei, ci este un anumit simptom?

În psihanaliză, orice simptom este considerat ca fiind unul care servește ceva. Adesea, procesul de activitate viguroasă fără pauze servește pentru a trece cu vederea o anumită stare de spirit. Acel stres mental, care nu poate fi acceptat, înțeles și exprimat pentru sine într-un mod acceptabil, începe să fie evitat într-o activitate viguroasă, care duce apoi la oboseală severă. Recuperarea durează mai mult decât era de așteptat. Apoi persoana poate vorbi despre starea de oboseală cronică.

Putem spune că activitatea viguroasă conectează un anumit stres mental la nivel fizic, descărcându-l într-un răspuns comportamental. Problema rămâne că nu poate fi exprimată pe deplin. O persoană este forțată să recurgă la această metodă din nou și din nou, fără a lăsa energie pentru un tip de activitate mai liniștită sau limitându-se în automatismul repetării, nemaifiind plăcută din proces.

Psihanalistul Gerard Schweck descrie acest automatism ca o repetare compulsivă asociată cu traume. Urmând un punct de vedere economic cu privire la funcționarea psihicului, el observă că acest impuls de repetare funcționează în tehnici de auto-calmare atunci când încearcă în zadar să reducă excitația mentală, recurgând la un alt tip de excitare.

Psihanalistul Pierre Marty consideră oboseala mentală în termeni de negativitate mentală. El l-a definit ca un sentiment care însoțește și exprimă cheltuieli energetice excesive. Aceste costuri sunt concepute pentru a inhiba sentimentele și exprimarea emoțiilor. Neadecvarea dintre forța sentimentelor și reținerea lor duce la faptul că o parte din energie nu iese și este utilizată pentru a crea o frână care reglează reținerea, ceea ce creează condiții pentru oboseală.

Psihanalistul relațiilor de obiecte Harry Guntrip constată, de asemenea, incapacitatea de a rămâne într-o stare pasivă de odihnă, legând depresia de faptul că se bazează pe manifestări schizoide, în care incapacitatea de a rămâne într-o stare pasivă de odihnă este asociată cu frica de dezintegrarea ego-ului. Respingerea propriei slăbiciuni stă la baza unei astfel de frici, acea slăbiciune care s-a format sub forma unui mediu timpuriu, care nu susține, formând un sine rigid.

Acest tip de funcționare psihosomatică poate vorbi despre un anumit tip de depresie, în care simptomele depresiei pot fi absente, iar în locul lor apar apatie și oboseală. Pierre Marty subliniază că această depresie este lipsită de obiect. Aici nu există niciun obiect care să fie pierdut, ca în cazul depresiei clasice, și are o natură narcisistă.

Dacă vorbim despre depresie din punctul de vedere al structurii propuse de Jacques Lacan, atunci putem spune că există un ideal de sine foarte rigid, conceput să păstreze ceea ce cere această ordine simbolică de la el, acele cerințe care par să aibă nevoie de să fie îndeplinit. Activitatea aici este asociată nu atât cu activitatea în sine, cât și cu capacitatea de a menține poziția idealului, dar în cazul în care absolut tot ce nu îi corespunde nu este absolut acceptat. Astfel, nu numai epuizarea fizică duce la oboseală cronică, ci și respingerea subiectului din partea idealului pe care a fost ținut de ceva timp și a cărui natură rigidă nu permite luarea în considerare a altor fapte.

Dar aici este important nu numai să acceptăm, ca atare, că există o anumită imposibilitate de a fi ținut constant într-o poziție ideală, ci capacitatea de a construi un I ideal, care diferă de I-ideal prin faptul că are caracterul integrității, care este esențială pentru percepție, absența sa duce la apariția unei anxietăți imense. În cazul depresiei, melancoliei, incapacitatea de a se baza pe sinele ideal al cuiva și incapacitatea de a menține o poziție constantă a sinelui ideal pot duce la aruncarea subiectului în poziția unui obiect, unde imaginea de sine se dezintegrează și numai rămâne o cerere inexorabilă, pe care nu o satisfacem.

În procesul psihanalizei, psihoterapiei psihanalitice, este posibil să înțelegem cum am fost construit propriul meu, să îi vedem imaginea holistică și să găsim ceva care să reziste la cerințele inutile și să susțină propriile dorințe. Un psiholog, psihoterapeut psihanalitic, ajută în această chestiune cu ajutorul unei conversații care vizează susținerea, acceptarea și explorarea dificultăților.