Psihoterapie și Meditație

2024 Autor: Harry Day | [email protected]. Modificat ultima dată: 2023-12-17 15:52

Orice cuvânt este, în primul rând, un cuvânt și abia apoi, foarte îndepărtat, este cheia unei idei, sentimente sau obiecte, în timp ce nu este însăși ideea, sentimentul sau obiectul.

Permiteți-mi să vă rog să vă prezentați mâna. Închide ochii pentru o clipă și evocă imaginea mâinii tale. Acum gândiți-vă la altceva, ca un măr mare, suculent, verde. Întrucât mintea noastră funcționează în așa fel încât să se poată concentra pe un singur gând la un moment dat, în momentul în care vă amintiți imaginea unui măr, imaginea unei mâini va dispărea. Înseamnă asta că mâna ta nu mai există? Desigur că nu. Iată-o, degetele pieptănând o pisică pufoasă.

Exemplul de mai sus demonstrează că gândurile și cuvintele evocă imagini vizuale în noi și adesea emoții asociate cu obiectele, dar nu sunt absolut identice cu aceste lucruri (altfel, aceste lucruri ar dispărea literalmente, dacă ne-am concentra asupra unui alt obiect). Pe baza experienței de interacțiune cu obiecte și concepte abstracte, avem capacitatea de a le reproduce în memorie pentru o varietate de scopuri.

Pe lângă forma externă, orice experiență a unui obiect sau idee este subiectivă. Imaginea mea de masă nu este imaginea ta de masă. Aici e simplu. Nu ne gândim dacă ne plac mesele sau nu. Lipsa de interes personal ne oferă posibilitatea de a interacționa cu imaginea mentală a mesei fără a ne încurca în ceața emoțiilor care adaugă o conotație pozitivă sau negativă imaginii mesei. În același mod, ideile mele despre psihoterapie și meditație pot diferi de ideile colegului meu, dar aici devine mult mai dificil să se opereze cu idei: în primul rând, pentru motivul că majoritatea ideilor care nu au o singură manifestare monolitică în lumea noastră evocă în fiecare dintre noi asociații pozitive sau negative. Astfel de asociații sunt alimentate de experiența personală.

Observ că în cercul profesional al psihoterapeuților orientați științific cuvântul „meditație” are o conotație de neîncredere datorită imposibilității de a confirma sau infirma empiric efectul acestuia. În același timp, senzațiile subiective ale persoanelor care participă la sondaje sociale și care au experiență directă de meditație în sensul în care ei înșiși le pun în ea pot fi combinate cu conceptul de „pozitiv” mai degrabă decât „negativ”. Și, deși efectul placebo a fost un fenomen științific documentat de ani de zile, meditația este suspicioasă pentru mințile super-raționale pentru motivul că este o formă de a fi în non-gândire, negând astfel orice metodă care implică nevoia de a gândi.

S-ar putea avea impresia că refuzul raționalizării surselor primare ale stărilor obsesive și depresive amenință declinul gândirii psihoterapeutice occidentale. Amenințarea la adresa siguranței profesionale și personale („Sunt psiholog, îmi fac treaba într-un anumit fel și, dacă ceva îmi amenință munca, atunci mă amenință și pe mine …”) poate incapacita chiar și cei mai sofisticati specialiști. Această neîncredere în meditație se datorează reticenței de a săpa mai adânc în ea, deoarece, potrivit miniștrilor științei materiale, tot ceea ce nu poate fi dovedit în mod obiectiv nu poate fi aplicat în consultare. În același timp, specialistul poate (sau alege) să uite că sfera mentală a omului este mai subtilă decât sfera atomilor și a moleculelor. În consecință, necesită o considerație multifacetică și o abordare flexibilă și personalizată.

În același timp, o astfel de respingere a eficacității meditației se poate baza pe faptul că „nu este deloc clar la ce servește”. În mod fundamental vorbind, meditația este practica concentrării asupra momentului prezent. Are multe variații și ajută la eliberarea minții de anxietate - în timp ce multe tehnici analitice adaugă doar combustibil focului și fac ca mintea să funcționeze într-un mod îmbunătățit, conducând terabytes de gânduri într-un cerc vicios.

Dacă terciul este prea sărat, ați încerca să îl îndulciți adăugând mai multă sare? La fel, gândurile obsesive nu pot fi vindecate de gânduri. De mai multe ori în practica mea, am întâlnit pacienți care, după ce au aflat cauzele anxietății, s-au dus într-o roată de raționalizare excesivă, în încercarea de a preveni în continuare anxietatea - care a crescut într-o anxietate și mai mare. Înțelegerea însăși a mecanismului de lucru al psihoterapiei poate face o persoană un deserviciu condus-o într-o „capcană a gândirii” - de aceea este util să combinați tehnici clasice cu tehnici care implică calmarea gândurilor și trecerea dincolo de raționalizare.

Cuvântul „meditație” poate speria un client care este adaptat la progresul măsurat, susținut științific. Prin urmare, atunci când lucrați cu clienți, care tind să fie neliniștiți în mod constant, este rezonabil să folosiți termenul „conștientizare”, „respirație conștientă”, „rezoluție conștientă a urcușurilor și coborâșurilor vieții”. Esența este aceeași. Alegerea termenilor pentru psihoterapeut ar trebui să dicteze dorința de a ajuta persoana să facă față situației sale și nu dorința de a-și consolida ego-ul profesional cu fiecare ocazie.

Luând în considerare cele de mai sus, se poate presupune că conceptele de „meditație” și „psihoterapie” nu se contrazic reciproc. Mai degrabă, conceptele sunt complementare. Acestea trebuie aplicate judicios, fără a învinui - sau a încuraja - tonurile. Munca Mindfulness este capabilă să ducă o persoană dincolo de limitele problemei sale, să îi ofere posibilitatea de a privi situația de la distanță - și de a găsi cea mai eficientă soluție.