Faza Inițială și Prezența Terapeutică în Terapia Traumatică

Video: Faza Inițială și Prezența Terapeutică în Terapia Traumatică

Video: Faza Inițială și Prezența Terapeutică în Terapia Traumatică
Video: Children, Violence, and Trauma—Treatments That Work 2024, Aprilie
Faza Inițială și Prezența Terapeutică în Terapia Traumatică
Faza Inițială și Prezența Terapeutică în Terapia Traumatică
Anonim

În timpul sesiunilor timpurii, înainte de a se forma o alianță terapeutică puternică, contactul cu terapeutul în sine poate genera sentimente și senzații foarte tulburătoare, declanșând diverse amintiri traumatice și temeri asociate cu relațiile de atașament. În ciuda faptului că o persoană care suferă de consecințele traumei mentale caută independent ajutor terapeutic din cauza problemelor sale psihologice, nevoia de a vorbi despre ei înșiși poate provoca un nivel ridicat de vigilență și poate provoca afectări negative. Adesea, oamenii care au trăit situații traumatice sunt copleșiți de un sentiment de frică, vinovăție și rușine care îi împiedică să-și dezvăluie pe deplin propria lume a experiențelor interioare, în plus, traumele severe deseori blochează capacitatea de a-și descrie experiența în cuvinte. Oamenii care au trăit o situație traumatică, în special trauma violenței, se adresează terapeutului cu mare prudență, punând inconștient întrebări: „Poți să crezi asta?”, „Mă vei accepta?”, „Îmi poți suporta durerea, plângerea mea?, animozitatea mea sau mă părăsiți? "," Puteți suporta sentimentele puternice pe care eu însumi le resping? "," Veți rămâne cu mine dacă nu vă dau mită pentru a mă îndura? Mânia mea este un drept de a exista? "," Mă veți evalua și condamna, așa cum a făcut familia mea?"

Nu este neobișnuit ca oamenii să mărturisească că au îngrijorări cu privire la faptul dacă terapia le va distruge stâlpii fragili ai existenței cotidiene. În plus, un anumit grad de indiscreție și lipsa de experiență reală în terapia traumatică de către unii specialiști formează idei despre terapia traumei care sunt foarte departe de realitate. Principala greșeală, în opinia mea, este concentrarea excesivă asupra modelului de răspuns, care poate fi văzut ca centrul terapiei, care poate duce într-adevăr la efecte nedorite. Dacă modelul de răspuns este folosit fără gânduri și prematur, terapia poate deveni violentă și poate duce la traume suplimentare pentru client. În acest sens, prima etapă a terapiei este atât de importantă și nu poate fi forțată de ambițiile de vindecare rapidă.

Munca eficientă în psihoterapie este posibilă numai atunci când clientul se simte în siguranță în relația cu terapeutul său. Cercetările arată că prezența terapeutică este esențială pentru formarea relațiilor terapeutice pozitive și a terapiei eficiente.

Shari Geller [1] este primul care ia în considerare fundamentele empirice ale prezenței terapeutice, inclusiv fundamentele sale neurofiziologice. Autorul transpune aceste cunoștințe în abilități și practici clinice pe care terapeuții din toate școlile le pot folosi pentru a hrăni și a dezvolta o prezență terapeutică.

Prezența terapeutică este despre a fi în acest moment, a fi receptiv și acordat clientului pe mai multe niveluri. Când terapeuții sunt la momentul respectiv și sunt în acord cu clienții lor, prezența lor receptivă și sigură le trimite clienților un mesaj neurofiziologic că sunt acceptați, simțiți și auziți, ceea ce creează un sentiment de siguranță.

Clienții care au experimentat un eveniment traumatic se simt nesiguri chiar și în situații de siguranță absolută. Așteptările lor față de lume sunt dominate de frică și disponibilitatea de a se apăra. În acest moment, sistemul lor nervos simpatic este excitat și, dacă este supraexcitat, poate fi activată protecția sub formă de amorțeală.

Terapeuții care pot ajunge la clienți sub forma unei prezențe calmante activează un sistem de interacțiune socială care promovează calmarea. Această prezență terapeutică creează o experiență reciprocă de securitate între terapeut și client, care îi permite acestuia din urmă să se implice în activitatea terapeutică.

Potrivit lui Geller, prezența terapeutică este o metodă sau un mod de a efectua terapia, care include: a) deschiderea și sensibilitatea față de experiența clientului, acordarea la expresia sa verbală și non-verbală; b) acordarea internă la rezonanță cu experiențele actuale ale clientului; c) extinderea și menținerea contactului atât prin exprimare verbală, cât și non-verbală.

Tehnici și modalități de facilitare a contactului (conform lui Geller):

- prozodia vocii și ritmul vorbirii;

- expresii faciale simpatice;

- un aspect direct direct;

- postură deschisă cu o îndoire înainte;

- concentrarea vizuală și atenția îndreptată către client.

Prezența terapeutică îl ajută pe terapeut să-și regleze propria reactivitate, astfel încât să poată menține o legătură autentică cu clientul. Un mediu terapeutic sigur încurajează dezvoltarea de noi conexiuni neuronale la client, care, la rândul său, ajută la refacerea atașamentelor perturbate și asigură interacțiunile sociale necesare pentru sănătate și dezvoltare.

Un ghid practic pentru dezvoltarea prezenței terapeutice / Shari Geller

Recomandat: