Întâlnire Cu Realul: Nevroză, Psihoză, Perversiune

2024 Autor: Harry Day | [email protected]. Modificat ultima dată: 2023-12-17 15:52

Lumea modernă este o lume în care este din ce în ce mai greu pentru oameni să-și atingă sentimentele, să-și înțeleagă esența, să-și recunoască semnificațiile. Vanitatea, graba și un fel de vagă nevoie pentru a realiza o multitudine de lucruri presupuse necesare pentru el construiește o persoană într-un sistem care îl conduce invariabil într-un loc din care a plecat deja, dar nu observă acest lucru și își continuă viața în un cerc.

Ușa cabinetului psihanalistului este deschisă de persoane a căror desfășurare obișnuită în cerc este întreruptă. Nu pot continua să alerge, adică să continue să trăiască așa cum erau înainte și vor să înțeleagă ce li se întâmplă și cum pot continua să trăiască. "Lumea mea s-a prăbușit, cum pot să fiu?" Înseamnă asta că astfel de oameni sunt bolnavi?

Psihiatria împarte oamenii în sănătate mintală și bolnavi mintali. Cu toate acestea, dacă aruncați o privire mai atentă asupra fiecărei persoane specifice, veți observa acele caracteristici psihologice individuale ale unei persoane care o diferențiază de ceilalți. Mai mult, această singularitate este vizibilă în situații stresante, conflictuale pentru o persoană, situații de imposibilitate a existenței obișnuite ulterioare. Medicamentul în astfel de cazuri diagnostichează și prescrie un tratament medicamentos pentru a readuce o persoană la un stil de viață normal.

Teoria psihanalitică și psihanaliza modernă nu împart oamenii în sănătoși și bolnavi. Psihanaliza nu definește persoanele sănătoase din punct de vedere mental, persoanele „normale” ca atare, din cauza faptului că o persoană sau un subiect este întotdeauna împărțit, are un deficit. O ființă armonioasă, integrală este o iluzie, care în societatea modernă este impusă cu zel de multe curente psihologice și ezoterice, dar care nu are niciun fundament.

Se pune întrebarea: diferiți actori fac față în același mod cu lipsa emergentă? „Structura psihicului se formează în fața realului, sau altfel, asupra imposibilității relațiilor sexuale” și tocmai depășirea acestei imposibilități determină logica și strategia funcționării aparatului mental, care determină structura psihicului.

Psihanaliza nu rezolvă = nu închide problema cu medicamente sau recomandări despre cum să devii fericit sau normal, ci dezvăluie unei persoane capacitatea sa de a exista prin propria sa singularitate, unicitate și individualitate pe baza propriilor experiențe, dorințe și suferințe fără o diagnostic medical, dar cu ajutorul înțelegerii aparatului său mental. Acest lucru se întâmplă prin interacțiunea vorbirii cu un psihanalist, deoarece fondatorul psihanalizei moderne, Jacques Lacan, spune că: „Psihanaliza ar trebui să fie știința limbajului în care trăiește subiectul. Omul, din punctul de vedere al lui Freud, este un subiect, captivat și chinuit de limbaj."

Prin vorbire, în interacțiunea cu analistul, subiectul se dezvăluie pe sine și înțelegerea sa.

Deci, psihanaliza înțelege o persoană ca subiect vorbitor, al cărui aparat mental se manifestă, funcționează printr-o anumită structură a psihicului, care se formează în copilărie și nu se schimbă de-a lungul vieții ulterioare. „Apare ca efect al nașterii asupra luminii subiectului, ca întotdeauna, subiectul Celuilalt, limbă, cultură. Apare ca urmare a nașterii unei ființe vorbitoare în cursul înstrăinării sale constitutive în limbaj ca casă a ființei”V. Mazin.

Deci, subiectul intră în cultură, în limbă, iar Lacan spune că structura psihicului este stabilită de modul în care se realizează subiectivarea la intrarea în cultură. Cât de exact subiectul devine subiect, adică structura mentală indică poziția subiectului în raport cu Celălalt.

Lacan identifică trei mecanisme de subiectivare: represiune, respingere și perversiune. Prin aceste trei mecanisme, subiectul poate experimenta o întâlnire cu realul și se poate întâlni cu Legea, adică cererea acestui real. Cum subiectul acceptă această lege, ce mecanism de acceptare folosește - structura psihicului depinde de aceasta.

Legea poate fi acceptată - recunoscută prin represiune, iar apoi constituie o nevroză. Poate fi abandonat și apoi se constituie psihoză. Și Legea poate fi respinsă - ca și când ar admite, spunând simultan și (sau) da și (sau) nu, adică să evadeze răspunsul - și să obțină o structură perversă.

Pe această bază, Jacques Lacan distinge trei structuri: nevroză, psihoză și perversiune.

Nevroză: un nevrotic este un subiect de întrebare. Un subiect care se îndoiește, care se confruntă cu o alegere și întreabă și, în imposibilitatea de a face o alegere, se desfășoară nevroza. Pentru un subiect isteric, aceasta este o întrebare: „Cine sunt eu - un bărbat sau o femeie?”, Pentru un subiect cu obsesii, întrebarea: „Sunt viu sau mort?” Subiectul nevrotic, prin psihanaliză, are posibilitatea de a suferi o castrare simbolică. Imaginea Eu și imaginea lumii în nevrotic este creată prin fantasmă.

Psihoza: Cu o structură psihotică, interogarea și îndoiala sunt imposibile. Imaginea Eului și imaginea lumii în psihotică este realizată printr-un operator logic. Legea, Numele Tatălui a fost aruncat pentru ei, funcția ei nu funcționează. Psihoticul nu poate refuza plăcerea, iar castrarea simbolică le este imposibilă.

O persoană cu o structură psihotică poate trăi și nu poate suspecta acest lucru, adică poate rămâne latentă până în momentul în care Numele-Tată este chemat. După aceasta, este posibilă desfășurarea psihozei.

În perversiune „mă confrunt cu o alegere - să accept sau să resping amenințarea castrării, răspunde la această întrebare cu două reacții opuse, eficiente și sancționate. Împărțirea sinelui vă permite să evitați decizia - să respingeți sau să acceptați castrarea. La Mazin.

Lacan prezintă teoria structurilor mentale ca ceva care clarifică „sensul analizei - pentru a afla ce funcție preia subiectul în structura relațiilor simbolice”. Cu toate acestea, Lacan nu spune niciodată că definirea structurii este însăși sensul analizei. Puteți parcurge analiza și nu ghici structura. Puteți înțelege structura după analiză.

Aceasta este ceea ce distinge psihanaliza de psihiatrie, unde este important încă de la început să stabilim un diagnostic și să vindecăm pacientul cu medicamente, făcându-l „normal”.

Psihanaliza oferă subiectului posibilitatea de a înțelege că tot ceea ce i se întâmplă în viața lui este lucrarea lui manuală și ce să facă în continuare cu ea este și lucrarea sa manuală. „Nimeni nu-ți va schimba destinul în afară de tine” (V. Mazin).

Structura psihicului - indiferent dacă este vorba de nevroză, psihoză sau perversiune - nu se schimbă nici în timp, nici datorită trecerii analizei, dar nu este niciodată definitivă, conservată, iar acest lucru îi permite subiectului să înțeleagă cauzalitatea sa gândirea și propria sa viață mentală. „Unde era Trebuie să devin eu” S. Freud.

Esența psihanalizei și a înțelegerii structurii psihicului ca element principal al înțelegerii aparatului mental este că, așa cum spune Lacan: „Putem scăpa de soarta noastră” și acceptând diagnosticul, subiectul va fi întotdeauna sclavul soartei și medicamente.