2024 Autor: Harry Day | [email protected]. Modificat ultima dată: 2023-12-17 15:52
Ori de câte ori intrăm într-o relație, suntem conduși de un fel de sentiment interior care reacționează automat atunci când facem ceva care ar putea deteriora sau amenința relația. Adică, așa cum avem un organ intern responsabil pentru echilibru, există și ceva de genul unui organ intern responsabil pentru comportamentul sistemic. De îndată ce ne pierdem echilibrul, senzația neplăcută care decurge din cădere ne readuce la o stare de echilibru. Astfel, echilibrul este reglementat de sentimentele de confort și disconfort. Când suntem într-o stare de echilibru, este plăcut, ne simțim confortabil. După ce ne-am pierdut echilibrul, experimentăm un sentiment de disconfort, care ne indică linia, ajungând la care, trebuie să ne oprim pentru ca nefericirea să nu se întâmple. Ceva similar se întâmplă în sisteme și relații.
Într-o relație, anumite comenzi sunt valabile. Dacă ținem de ele, atunci avem dreptul să rămânem în relație și să experimentăm un sentiment de inocență și echilibru. Dar de îndată ce ne îndepărtăm de condițiile necesare pentru a menține relația și, astfel, punem în pericol relația, avem senzații neplăcute care funcționează ca un reflex și ne fac să ne întoarcem înapoi. Acest lucru este perceput de noi ca vinovăție. Autoritatea care supraveghează acest lucru, ca un organ al echilibrului, o numim conștiință.
Trebuie să știi că vinovăția și inocența le învățăm, de regulă, în relații. Adică sentimentul de vinovăție este asociat cu o altă persoană. Mă simt vinovat când fac ceva care dăunează relațiilor cu ceilalți și nevinovat când fac ceva care este bun pentru relație. Conștiința ne leagă de un grup esențial pentru supraviețuirea noastră, indiferent de condițiile pe care grupul ni le impune. Conștiința nu este ceva care stă deasupra grupului, deasupra credinței sau superstiției sale. Ea o slujește.
Conștiința impune condițiile necesare pentru a menține o relație
Conștiința monitorizează condițiile importante pentru menținerea relației, și anume conexiunea, echilibrul dintre „dăruiește” și „ia” și ordine. O relație poate avea succes numai dacă toate aceste trei condiții sunt îndeplinite în același timp. Fără echilibru și ordine nu există conexiune, fără conexiune și ordine nu există echilibru și fără conexiune și echilibru nu există ordine. În inimile noastre, percepem aceste condiții ca nevoi elementare. Conștiința este în slujba tuturor celor trei nevoi și fiecare dintre ele este îndeplinită prin propriul său sentiment de vinovăție și inocență. Prin urmare, experiența noastră de vinovăție diferă în funcție de faptul dacă vinovăția se referă la conexiune, echilibru sau ordine. Așadar, experimentăm vinovăția și inocența în mod diferit, în funcție de scopul și nevoia pe care o servesc.
a) Conștiință și conexiune
Aici conștiința reacționează la orice lucru care promovează sau amenință legătura. Prin urmare, conștiința noastră este calmă atunci când ne comportăm în așa fel încât să fim siguri că aparținem în continuare grupului nostru și este neliniștită când ne-am îndepărtat până acum de condițiile grupului de care trebuie să ne temem că avem ne-a pierdut complet sau parțial apartenența la acesta. În acest caz, experimentăm vinovăția ca frică de pierdere și excludere și ca îndepărtare, iar inocența ca securitate și apartenență. A ne simți bine să aparținem la un nivel emoțional elementar este poate cel mai frumos și mai profund sentiment pe care îl cunoaștem.
Numai cei care au ajuns să cunoască siguranța inocenței ca drept la apartenență cunosc frica sau chiar groaza de excludere și pierdere. Un sentiment de securitate este întotdeauna asociat cu un sentiment de frică. Prin urmare, este complet ridicol să spunem că părinții sunt de vină pentru faptul că o persoană are frică. Cu cât părinții sunt mai buni, cu atât este mai mare frica de a nu-i pierde.
Securitatea și apartenența sunt un vis grozav care ne ghidează în multe dintre acțiunile noastre. Dar acest vis este impracticabil, deoarece dreptul de a aparține este întotdeauna amenințat. Mulți oameni spun că trebuie să creați securitate pentru copii. Dar cu cât se creează mai multă siguranță pentru copii, cu atât se tem mai mult să o piardă, deoarece sentimentul de securitate este imposibil fără teama de pierdere. Adică, dreptul la apartenență trebuie câștigat din nou și din nou, nu poate fi luat pentru totdeauna, așa că ne simțim inocenți drept dreptul de a aparține în continuare unui grup și nu se știe cât va dura acest lucru. Această nesiguranță face parte din viața noastră. Este de remarcat faptul că în relațiile cu copiii, conștiința pune mai puține presiuni asupra părinților decât asupra copiilor în relațiile cu părinții. Acest lucru poate avea legătură cu faptul că părinții au nevoie de copii mai puțin decât părinții au nevoie de copii. Ne putem imagina chiar că părinții își sacrifică copiii, dar nu invers. Uimitor.
Ambele părți ale conștiinței, calme și neliniștite, au același scop. La fel ca morcovii și bastoanele, ei conduc și ne fac semn într-o singură direcție: ne oferă legătura cu rădăcinile și familia, indiferent de ceea ce ne cere iubirea din acest grup.
Atașamentul față de grupul de origine are prioritate pentru conștiință în fața oricăror alte argumente ale rațiunii și a oricărei alte morale. Conștiința este ghidată de impactul credinței noastre sau al acțiunilor noastre asupra conexiunii, indiferent de faptul că din alte puncte de vedere, această credință și aceste acțiuni pot părea nebunești sau reprobabile. Deci nu ne putem baza pe conștiință atunci când vine vorba de cunoașterea binelui și a răului într-un context mai larg (vezi capitolul III, 3). Deoarece conexiunea are prioritate asupra a tot ceea ce poate urma ulterior, percepem vinovăția în legătură cu conexiunea ca fiind cea mai severă și consecințele acesteia ca fiind cea mai severă pedeapsă. Iar inocența în legătură cu conexiunea este percepută de noi ca cea mai profundă fericire și cel mai prețuit scop al dorințelor noastre din copilărie.
Iubire obligatorie și sacrificiu al celor slabi
Conștiința ne leagă cel mai puternic de un grup dacă suntem într-o poziție joasă și complet dependenți de acesta. În familie, aceștia sunt copii. Din dragoste, copilul este gata să sacrifice totul, chiar și propria viață și fericire, dacă părinții și familia vor fi mai buni din asta. Atunci copiii, „înlocuindu-și” părinții sau strămoșii, fac ceea ce nu intenționau să facă, ispășesc ceea ce nu au făcut (de exemplu, mergând la o mănăstire), sunt responsabili pentru ceea ce nu sunt vinovați sau, în loc de părinții lor se răzbună pentru nedreptatea care le-a fost cauzată.
Exemplu:
Într-o zi tatăl și-a pedepsit fiul pentru încăpățânarea sa, iar în acea noapte copilul s-a spânzurat.
Au trecut mulți ani de atunci, tatăl meu a îmbătrânit, dar era încă profund îngrijorat de vinovăția sa. Odată, într-o conversație cu un prieten, el și-a amintit că cu doar câteva zile înainte de sinucidere, soția sa a spus la cină că este din nou însărcinată, iar băiatul, ca și cum ar fi fost pe lângă sine, a strigat: „Doamne, nu avem loc deloc! Tatăl a înțeles: copilul s-a spânzurat pentru a înlătura această îngrijorare de la părinți, a făcut loc pentru altul.
Dar de îndată ce câștigăm putere în grup sau devenim independenți, conexiunea slăbește și, odată cu aceasta, vocea conștiinței devine mai liniștită. Dar cei slabi sunt conștiincioși, rămân credincioși. Ele arată cea mai altruistă dăruire pe măsură ce sunt atașați. La întreprindere, aceștia sunt muncitori de nivel inferior, în armată - soldați obișnuiți și în biserică - turma. În beneficiul membrilor puternici ai grupului, aceștia își riscă conștiincios sănătatea, inocența, fericirea și viața, chiar dacă cei puternici, sub masca unor obiective înalte, îi abuzează cu nerușinare. Deoarece rămân la mila propriului sistem, pot fi folosite neceremonial împotriva altor sisteme. Apoi, micuții își înlocuiesc capul cu cei mari și fac treaba murdară. Aceștia sunt eroi la un post pierdut, oi urmând ciobanul la abator, victime plătind facturile altor persoane.
b) Conștiință și echilibru
Așa cum conștiința monitorizează atașamentul față de părinți și clan și îl controlează cu propriul său sentiment de vinovăție și inocență, tot așa monitorizează schimbul, reglementându-l cu ajutorul unui sentiment diferit de vinovăție și inocență.
Dacă vorbim despre schimbul pozitiv de „dăruiește” și „iau”, atunci simțim vinovăția ca un angajament și inocența ca eliberarea de angajament. Adică, este imposibil să se îndepărteze de preț. Dar dacă mă întorc la altul exact cât am primit, atunci devin liber de obligații. Cel care este liber de obligații, se simte ușor și liber, dar nu mai are o legătură. Această libertate poate deveni și mai mare dacă dai mai mult decât trebuie. În acest caz, inocența este resimțită de noi ca o cerere. Astfel, conștiința nu numai că ne facilitează legătura unul cu celălalt, dar, ca o necesitate de a restabili echilibrul, reglează și schimbul în cadrul relațiilor și în cadrul familiei. Rolul acestor dinamici în familii nu poate fi suprasolicitat.
c) Conștiință și ordine
Când conștiința este în slujba ordinii, adică regulile jocului care operează în cadrul sistemului, atunci vinovăția pentru noi este încălcarea și teama lor de pedeapsă, iar inocența este conștiinciozitatea și loialitatea. Regulile jocului din fiecare sistem sunt diferite și fiecare membru al sistemului cunoaște aceste reguli. Dacă o persoană le realizează, le recunoaște și le observă, sistemul poate funcționa și un astfel de membru al sistemului este considerat impecabil. Oricine le încalcă devine vinovat, chiar dacă această abatere de la reguli nu face rău și nimeni nu suferă de el. În numele sistemului, el este pedepsit, în cazuri severe (de exemplu, „crimă politică” sau „erezie”) chiar expulzat și distrus.
Vinovăția privind ordinea nu ne atinge prea profund. De multe ori ne permitem acest tip de vinovăție fără să simțim o pierdere a stimei de sine, chiar dacă știm că avem anumite obligații sau că va trebui să plătim o amendă. Dacă comitem un atașament sau o infracțiune de echilibru, stima noastră de sine scade. Deci vinovăția se trăiește diferit aici. Poate că acest lucru se datorează faptului că, în ciuda nevoii de ordine, în special suntem în mare măsură liberi să decidem singuri.
În plus, conștiința determină ce suntem îndreptățiți să percepem și ce nu.
Gunthard Weber DOUĂ TIPURI DE FERICIRE
Recomandat:
O Minte Sănătoasă într-un Corp Sănătos
De ce un student excelent, care este gata să stea treaz noaptea din cauza celor „cinci”, are atât de des o durere de stomac? De ce un copil mic, care nu se poate obișnui cu rutina grea a grădiniței, nu scapă în niciun fel de enurezis? Ce a cauzat o tuse sufocantă bruscă la un copil care a plecat în vacanță la mare cu familia?
Nu ți-e Rușine, Nu?! Ai Conștiință?! Câteva Cuvinte Despre Rușine și Conștiință
Cele mai dificile sentimente pe care le poate experimenta o persoană sunt sentimentele de rușine și vinovăție. Un sentiment persistent de vinovăție stă adesea la baza bolilor psihosomatice, iar rușinea este un factor foarte important în dezvoltarea și menținerea multor psihopatologii.
Bert Hellinger: Conștiința Familiei
Psihoterapeutul german Bert Hellinger s-a născut într-o familie catolică la 16 decembrie 1925 în Leimen (Baden, Germania). A devenit cunoscut pe scară largă pentru o metodă terapeutică numită constelații familiale sistemice … Mulți profesioniști practicanți din întreaga lume continuă să aplice și să adapteze cu succes metoda constelației la o serie de situații personale, organizaționale și politice.
Decret și Conștiință
La un forum pentru femei, am dat din nou ideea paradoxală pentru mine că o femeie, care planifică copii sau este însărcinată, ar trebui să anunțe angajatorul despre asta, că atunci când solicită un loc de muncă „într-o poziție”, o femeie se comportă „necinstit””» În raport cu angajatorul.
Deci, Ce Mai împingem Din Conștiința Noastră?
Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea a transformat ideile contemporanilor săi despre modul în care funcționează mintea noastră. El a arătat că nu toate acțiunile, gândurile și faptele noastre sunt controlate de minte și, în plus, nu tot ce se întâmplă în sufletul nostru se reflectă în conștiință.
