Copilul Meu Mă Enervează. Ce Să Fac?

2024 Autor: Harry Day | [email protected]. Modificat ultima dată: 2023-12-17 15:52

Mulți părinți se simt enervați de copilul lor. În același timp, pe măsură ce iritația se acumulează, emoțiile se încălzesc, iar iritarea se transformă în furie și, uneori, în furie. Devine din ce în ce mai dificil să te controlezi, iar acum vine un moment în care emoțiile se revarsă asupra copilului, ca un element. Manifestarea unei astfel de agresiuni depinde de starea emoțională a unei persoane, de atitudinile și blocajele sale interne, de creștere, în cele din urmă. Unii părinți pot să nu mai vorbească cu copilul într-un moment de furie, alții încep să țipe la copil, iar alții încă apucă centura. După ce emoțiile scad, părinții încep să se simtă vinovați. Dar, în același timp, unii își presară cenușă pe cap: „O, ce mamă rea sunt”, alții caută cauza agresiunii lor chiar în copil: „Toți copiii au ca și copiii, de ce sunt pedepsit!"

Astfel de manifestări ale agresivității părinților duc la traume psihologice la copil, ele fiind ulterior transformate în complexe psihologice care afectează inevitabil întreaga viață viitoare a copilului. În plus, astfel de manifestări agresive ale părinților distrug relațiile din familie. De fapt, despre ce fel de încredere, respect și dragoste putem vorbi într-o familie în care se practică abuzuri, insulte și agresiuni. Copilul nu se simte în siguranță și, după cum ne amintim cu toții bine, securitatea este o nevoie umană de bază și se află pe a doua treaptă a piramidei lui Maslow. Un copil care este atacat, țipat, insultat și bătut în mod regulat nu simte dragoste. Dar o persoană are nevoie de dragoste și, dacă nu o primește acasă, atunci o va căuta în lateral. Prin urmare, actul sexual precoce, drogurile, alcoolul și alte probleme atât de caracteristice adolescenței.

Deci ce faci? Cum să faci față iritației? Să ne dăm seama împreună. Vă sugerez următorul algoritm.

Pasul 1 În primul rând, este necesar să ne dăm seama că adevărata cauză a iritației nu constă în comportamentul copilului, ci în traume psihologice și complexe personale, în timp ce comportamentul copilului este doar un factor declanșator, un iritant. Ți se pare că copilul tău te enervează în mod deliberat, ceea ce face pentru a te răni. Crede-mă, nimic de acest gen și, dacă privești situația din exterior, vei vedea că reacția ta este inadecvată la comportamentul copilului. Permiteți-mi să vă dau un exemplu. Odată am văzut o scenă șocantă, din care toți trecătorii au înghețat. O tânără femeie cu un copil de 3-4 ani mergea pe drum. Au vorbit despre ceva vesel, s-au jucat, s-au dus. Amândoi păreau să se bucure împreună de plimbare. Dintr-o dată copilul s-a împiedicat, a căzut și a început să plângă. Și apoi s-a întâmplat ceva neașteptat. În loc să liniștească și să miluiască copilul, mama a exclamat furioasă: „Cât te urăsc!” - și s-a întors. Strigătul copilului a devenit și mai amar și mai plângător. În câteva minute, mama a reușit să se strângă și a ajutat-o pe copil să se ridice, iar echilibrul a fost restabilit. Desigur, motivul furiei mamei nu este deloc căderea copilului. Căderea și plânsul lui au stârnit doar o parte din rana ei psihologică invizibilă. Mecanismul de transfer a funcționat și a văzut în copilul plâns nu propriul copil, ci pe cineva invizibil pentru cei din jur. Da, a reușit să se strângă rapid, dar este destul de evident că astfel de reacții nu vor trece fără urmă pentru copil. Reacția ei va deveni adevărata cauză a multor probleme cu care acest copil va trebui să se confrunte în viitor. Anii vor trece, iar psihicul bebelușului va deplasa acest episod din memoria sa, iar la nivelul conștiinței nu va putea înțelege de ce va fi enervat de durerea și suferința altora, de ce nu va putea să simtă compasiune la vederea oamenilor care se confruntă cu durerea, de unde a venit în sufletul său cu inima dură. De ce nu poate vorbi deschis despre sentimentele sale, de ce nu își poate împărtăși durerea cu nimeni, atât mental cât și fizic. Această lecție i-a fost predată de mama sa, demonstrând că o persoană este urâtă când este rea și suferă.

Pentru părinții care și-au dat seama că adevărata cauză a iritației stă în ei, devine destul de evident că este imposibil să influențăm copilul, astfel încât acesta să nu mai supere, este necesar să lucrați cu sine

Pasul 2 Găsiți cauza iritației, retrăiți-o și transformați-o. Acesta este cel mai important și mai dificil pas. Din păcate, cu greu se va putea face fără ajutorul unui specialist. Adevăratul motiv este ascuns în straturile profunde ale psihicului. Se află la nivelul subconștientului. Și conștiința noastră, acționând ca un cenzor, nu ne permite să înțelegem imaginile și simbolurile, care sunt limbajul subconștientului nostru. Este posibil să se stabilească un dialog cu subconștientul, dar pentru aceasta este necesar să se utilizeze metodele psihoterapiei de profunzime. Aici suntem ajutați de metode precum terapia cu nisip, terapia prin artă, lucrul cu orice material metaforic nestructurat. Mintea subconștientă iubește tot ceea ce este nestructurat și, atunci când intră în contact cu ea, aruncă toate informațiile, este important să înveți să o înțelegi. Și, desigur, cel mai eficient mod este să lucrezi cu un psiholog care folosește metode de psihoterapie profundă în munca sa. Dar, din păcate, înțelegerea cauzei nu înseamnă a scăpa de problemă. Din păcate, Sigmund Freud a greșit când a susținut că procesul de vindecare înseamnă înțelegerea adevăratelor cauze ale bolii. Adesea, toți înțelegem perfect de unde cresc picioarele, dar nu putem face nimic. Pentru a scăpa în cele din urmă de problemă, este necesar să transformăm energiile negative (distructive) în cele creative. Cu alte cuvinte, în limbajul lui Jung, transformă Umbra într-o resursă. Metoda terapiei cu nisip, tehnicile sale dinamice moderne, cum ar fi, de exemplu, lucrul în mai multe tăvi, ajută foarte mult în acest sens.

Pasul 3. Acest pas nu îl urmează pe al doilea, ci în paralel cu acesta. Vorbind despre iritare în raport cu propriul nostru copil, trebuie să înțelegem că fiecare astfel de izbucnire a unei reacții inadecvate distruge integritatea psihologică a copilului și duce la consecințe catastrofale. Și întrucât părinții sunt responsabili de dezvoltarea copilului, indiferent de problemele interne pe care le au, aceștia trebuie să-l protejeze de propriul impact negativ asupra psihicului său. Și aici este necesar să apelăm la posibilitățile de corecție comportamentală. Trebuie să învățăm să aruncăm emoții precum iritația, furia, agresivitatea într-un mod sigur pentru copil. Pentru a face acest lucru, este necesar, prin auto-observare, să se identifice mecanismul declanșator care declanșează reacția de iritație și să se dezvolte un reflex la aceasta, ca la câinele lui Pavlov. De exemplu, dacă tu, ca femeie pe stradă, te enervează că copilul tău cade, atunci în momentul căderii trebuie să înveți să-ți înfrânezi furia. Una dintre aceste modalități în momentul de vârf este de a respira adânc adânc și de a sufla încet, încet aerul, plicând buzele într-un tub. Concentrați-vă să suflați și nu vă gândiți la nimic altceva decât la aerul care iese din plămâni. Altă cale. În momentul de vârf, faceți o mișcare cu mâna care imită desfacerea de la gât la partea inferioară a spatelui. Opriți-vă și deschideți încet fermoarul. Este mai bine să faceți acest lucru cu ochii închiși. Aceste exerciții ușoare vă vor ajuta să învățați să controlați și să gestionați emoțiile și să le faceți sigure pentru psihicul copilului dumneavoastră.

Rezumând cele de mai sus, există mai multe puncte cheie:

1. Adevărata cauză a iritației nu constă în comportamentul copilului, ci în propriile sale traume psihologice și complexe.

2. Manifestările agresive de iritație adresate copiilor le distrug personalitatea și le provoacă traume psihologice cu consecințe catastrofale.

3. Pentru a scăpa de iritație, furie și furie, trebuie să le identificați adevărata cauză, să o simțiți și să o transformați

4. Este necesar să învățați cum să vă gestionați și să vă controlați emoțiile pentru a vă proteja sănătatea mintală a propriilor copii.