Comportamentul De Auto-vătămare Ca Invenție împotriva Anxietății

2024 Autor: Harry Day | [email protected]. Modificat ultima dată: 2023-12-17 15:52

Din punctul de vedere al psihanalizei și al unora dintre ramurile sale, generalizările despre cauzele simptomului sunt aproape imposibile. În numele fiecărei persoane, simptomul vorbește despre complexitățile pulsiunilor, evenimentelor, experiențelor. Deci, în exterior, același simptom la diferite persoane poate avea semnificații complet diferite. Dar putem spune cu siguranță că un simptom este o invenție individuală a unei persoane care ajută la reducerea intensității suferinței mentale, chiar cu prețul creării altora noi, dar totuși mai suportabilă. O astfel de viziune presupune recunoașterea valorii creației și a abilităților creative ale creatorului său. A lua, a vindeca, a scăpa de un simptom este ca și cum ai lua creația unui creator zelos, poate duce fie la o încercare intensificată de a reinventa ceva, fie la impotență în raport cu creativitatea. Un studiu cuprinzător al invenției, căutarea locului său, descoperirea importanței sale și descifrarea simbolurilor sale pot fi semnificative terapeutic. Îmbogățirea cu astfel de cunoștințe ascunse oferă unei persoane posibilitatea nu numai de a extinde repertoriul creativ, ci și de a dobândi capacitatea de a face față suferinței.

Desigur, comportamentul auto-vătămător ca simptom va avea semnificații diferite și în funcție de structura persoanei - psihotice, perverse sau nevrotice.

Suferința nevroticului și a nevroticului este, de asemenea, diferită ca natură și intensitate.

Ce putem numi auto-vătămare sau, folosind echivalentul în limba engleză, auto-vătămare? În comportamentul auto-vătămător, persoana se dăunează fizic folosindu-și corpul pentru a face față anxietății. Aceasta include o galaxie de simptome, de la tăieturi ale pielii și arsuri de țigări până la abuz deliberat de alcool și bulimie. Există multe modalități de a-ți face rău. De multe ori acest lucru aduce o ușurare cu un exces de sentimente incontrolabile sau, dimpotrivă, te face să te simți viu și real, când totul pare estompat, gol și lipsit de sens.

Poate părea paradoxal că persoana respectivă, în loc să-i ușureze durerea, pare să o mărească. Cu toate acestea, la o examinare mai aprofundată, devine evident că vătămarea corporală este o modalitate de autocomplacere, face posibilă, deși pentru o perioadă scurtă de timp, să uiți de suferința emoțională epuizantă. Exteriorul devine mai real decât interiorul. Durerea câștigă granițe, pare posibil să o conturezi, să o stăpânești în felul tău. Externe, vizibile și tangibile, sunt mai ușor de tratat. Se poate simți ca singura modalitate de a exprima neputința, tristețea, furia (deseori suprimată), ca singura modalitate de a controla emoțiile care sunt trăite ca fiind distructive și copleșitoare dacă nu li se dă formă. Autovătămarea ne spune despre încercarea de a ne ajuta. Acestea sunt urme ale amintirii traumelor trecute, despre care este imposibil sau imposibil să se spună altfel. Corpul devine un fel de mijloc de comunicare, înregistrează vizual dinamica internă a relației unei persoane cu sine și cu alții semnificativi.

Mecanismul comportamentului de auto-vătămare poate fi aproape de constrângere. În acest caz, are sens să vorbim despre un sentiment inconștient de vinovăție care chinuie o persoană și necesită o pedeapsă constantă. Durere, plăcere, dorință, interdicție, retribuție, fizicitate - toate acestea se împletesc într-un mod bizar într-un act de auto-vătămare. Gândurile și sentimentele insuportabile par a fi îndepărtate din sfera psihicului, dar imprimate în sfera trupului.

Potrivit cercetărilor din ultimii ani, psihoterapiile orientate psihanalitic sunt eficiente atunci când lucrează cu persoane care se autolesionează (o altă metodă eficientă este terapia cognitiv-comportamentală). Munca orientată psihanalitic începe prin crearea unui spațiu în care se pot dezvolta relații sigure și sigure. Asistența terapeutică este construită în principal în jurul ajutării unei persoane să urmărească și să numească emoțiile emergente, precum și să găsească modalități acceptabile de a le exprima. Ceea ce este important este capacitatea terapeutului de a accepta și conține acele sentimente și gânduri pe care persoana însăși nu le poate tolera, precum și de a înțelege semnificația inconștientă a acestora și de a comunica despre aceasta în forma pe care o poate suporta persoana respectivă. Acest lucru îi oferă posibilitatea de a înțelege și exprima emoții și experiențe care anterior păreau de nesuportat. Pot apărea și amintiri despre originea durerii. Treptat, devine posibil să ai grijă de propriul corp, un fel de salt simbolic de la corp la gândire și vorbire, care va permite unei persoane să reflecteze asupra experienței sale, să se asocieze în jurul său și să o integreze în povestea sa de viață. Cuvântul, spre deosebire de o acțiune autodistructivă, va dobândi capacitatea de a deveni un mijloc de exprimare și reglare a afectului. Stabilirea unor relații de încredere și stabile cu ceilalți este, de asemenea, o parte foarte importantă a postului. Acest lucru poate fi dificil și consumator de timp, dar se poate face.